Mulți oameni ajung, la un moment dat, să observe ceva care devine greu de ignorat: partenerii se schimbă, dar dinamica din relații rămâne surprinzător de similară.
Poate te apropii de persoane indisponibile emoțional. Sau, în alte situații, te retragi exact atunci când cineva devine disponibil.
Și apare, inevitabil, întrebarea: de ce?
Răspunsul nu ține de o „problemă” personală, în sensul în care mulți oameni ajung să creadă. Mai degrabă, ține de modul în care a fost învățată apropierea emoțională.
Când apropierea nu a fost un spațiu sigur
În psihologie, există un concept numit „condiții de valoare”, care descrie felul în care învățăm, în relațiile timpurii, ce este acceptabil și ce nu în exprimarea noastră.
Nu „ești iubit pentru cine ești”, ci mai degrabă: ești acceptat dacă nu deranjez, dacă te adaptezi, dacă nu ceri prea mult, dacă răspunzi așteptărilor.
Aceste lucruri nu sunt învățate conștient. Sunt interiorizate într-un context în care relația este esențială pentru supraviețuire.
În timp, ele devin reguli interne despre cum funcționează apropierea: că trebuie să te ajustezi, să te limitezi sau să fii atent la reacțiile celuilalt pentru a rămâne în relație.
De la adaptare la tipar relațional
Ceea ce a fost, inițial, o formă de adaptare, nu dispare odată cu vârsta.
Se organizează într-un tipar.
Asta poate însemna, de exemplu: o familiaritate mai mare cu indisponibilitatea emoțională, dificultatea de a rămâne într-o relație în care există stabilitate, tendința de retragere în momentele de apropiere reală.
Nu pentru că apropierea nu este dorită, ci pentru că nu este complet sigură la nivel emoțional.
Am explorat mai în detaliu această dificultate de atașament într-un interviu pentru Libertatea, unde am vorbit despre felul în care apropierea poate fi percepută ca copleșitoare sau nesigură, chiar și atunci când există o dorință reală de conexiune.
Retragerea nu este despre celălalt
Un aspect important de înțeles este că aceste reacții nu sunt, în esență, despre partenerul actual.
Ele sunt despre felul în care sistemul emoțional a învățat să anticipeze apropierea.
Când relația devine mai profundă, pot apărea reacții automate: retragere, îndoială, disconfort, nevoia de distanță.
Nu ca semn că relația nu este potrivită, ci ca expresie a unui mecanism de protecție mai vechi.
Se poate schimba?
Da, dar nu prin control sau efort de voință.
Tiparele de atașament nu se schimbă pentru că „înțelegem” ce se întâmplă, ci pentru că avem experiențe diferite de relaționare.
Pentru că s-au format în relație, se pot restructura tot în relație.
Psihoterapia este unul dintre spațiile în care acest lucru devine posibil -nu prin corectare, ci printr-o experiență constantă de siguranță, în care nu este nevoie de adaptare pentru a menține conexiunea.
În loc de concluzie
Dacă te regăsești în aceste tipare, nu este un semn că este ceva în neregulă cu tine.
Este, mai degrabă, un semn că ai învățat să fii în relație într-un mod care a avut sens într-un anumit context.
Iar ceea ce a fost învățat poate fi, în timp, și transformat.
Dacă vrei să începi acest proces, mă poți contacta aici.