Nimeni nu îți va spune vreodată „e suficient”

Nu există întotdeauna un semnal clar. Un moment în care cineva îți spune: „Ai făcut destul, acum te poți opri.”

La școală știai când ai terminat tema. La job știi când ai bifat un task. Suntem obișnuiți cu repere destul de clare despre ce înseamnă „gata”. Cineva ne spune, există un termen sau pur și simplu se vede.

Dar când vine vorba despre cât putem duce, lucrurile nu mai sunt atât de clare.

Cât este suficient să muncești? Cât este suficient să încerci? Cât timp poți continua într-un ritm care te consumă înainte să îți dai voie să spui că este prea mult?

De multe ori, așteptăm ca răspunsul să vină din exterior.

Așteptăm ca la job lucrurile să se liniștească și ne spunem că abia atunci o să ne odihnim. Așteptăm ca ceilalți să observe cât de obosiți suntem și poate să ne spună să o luăm mai încet. Sau așteptăm acel moment în care o să simțim foarte clar că am ajuns la limită.

Numai că lucrurile nu se întâmplă întotdeauna așa.

La job termini un proiect și apare altul. Ceilalți poate nici nu observă cât de greu îți este, mai ales dacă te-ai obișnuit să duci multe fără să se vadă.

Iar dacă ai învățat să mergi mai departe indiferent de cât de obosit ești, este posibil să nu existe nici acel moment foarte clar în care să simți: „Gata. Aici trebuie să mă opresc.”

Când oboseala începe să pară normală

Am vorbit recent despre stresul în rândul tinerilor într-un interviu pentru Libertatea, iar una dintre ideile despre care am discutat acolo este tocmai faptul că stresul nu arată întotdeauna ca o criză.

Uneori se acumulează încet.

Dormim, dar nu ne simțim odihniți. Ne concentrăm mai greu. Suntem mai iritabili. Avem din ce în ce mai puțină energie pentru lucrurile care înainte ne făceau plăcere.

Și totuși, continuăm.

La început poate observăm că suntem mai obosiți decât de obicei. După o vreme însă, dacă starea asta devine constantă, începem să ne obișnuim cu ea.

Nu pentru că oboseala a dispărut, ci pentru că a devenit fundalul pe care ne trăim viața.

Și atunci este foarte ușor să ne spunem:

„Așa e perioada.”

„Toată lumea e stresată.”

„Mai trag puțin și după aceea mă odihnesc.”

Numai că acel „după aceea” se poate muta la nesfârșit.

Poate că limita nu arată așa cum ne imaginăm

Avem tendința să credem că o să știm când este prea mult.

Că organismul ne va transmite un semnal atât de evident încât nu vom putea să îl ignorăm.

Uneori se întâmplă și asta.

Dar alteori limitele apar mult mai discret.

Poate nu mai ai răbdare cu oamenii apropiați.

Poate lucrurile mici încep să ți se pară foarte greu de dus.

Poate ai nevoie de tot weekendul doar ca să îți revii după săptămâna de lucru.

Poate nu mai ai chef să vezi oameni, deși înainte îți făcea plăcere.

Poate observi că orice lucru în plus te irită, chiar dacă în sine nu este ceva important.

Niciunul dintre aceste lucruri, luat separat, nu spune neapărat că există o problemă.

Dar împreună pot spune ceva despre cât de multe duci deja.

Nu trebuie să aștepți să nu mai poți

Cred că uneori așteptăm să ajungem într-un punct suficient de grav încât să avem un motiv „real” să ne oprim.

Până atunci, negociem cu noi.

Mai pot puțin.

Nu e chiar atât de rău.

Alții duc mai multe.

Trebuie doar să treacă săptămâna asta.

Dar poate că întrebarea nu trebuie să fie mereu „Mai pot?”.

Pentru că, probabil, mai poți.

Oamenii pot continua mult timp în condiții care îi consumă.

O întrebare poate mai utilă ar fi:

„Ce mă costă să continui în felul ăsta?”

Poate răspunsul este că ai nevoie de odihnă.

Poate ai nevoie să pui o limită.

Poate ai nevoie să renunți la ceva.

Sau poate încă nu știi de ce ai nevoie, dar observi că felul în care merg lucrurile acum nu îți mai face bine.

Și acesta poate fi deja un loc din care să începi.

Nu trebuie să aștepți ca cineva să îți confirme că ai dus suficient de mult ca să ai voie să fii obosit.

Și nici să ajungi în punctul în care corpul sau mintea nu te mai lasă să continui.

Uneori merită să te întrebi mai devreme:

Dacă nu aș mai aștepta să ajung la limită, de ce aș avea nevoie acum?

În acest interviu apărut în Libertatea, vorbesc mai pe larg despre stresul în rândul tinerilor, presiunea de a performa, rolul rețelelor sociale, efectele stresului prelungit și despre ce putem face atunci când simțim că toate devin prea mult.

Dacă te regăsești în ce am descris și simți că ai nevoie de un spațiu în care să înțelegi mai bine ce se întâmplă cu tine, mă poți contacta aici.