Ce rămâne după bullying și de ce urmele ajung până la vârsta adultă (+ interviu în Libertatea)
Conținut:
Când vorbim despre bullying, tindem să îl plasăm în curtea școlii. Îl asociem cu o perioadă, cu o vârstă, cu un context care, la un moment dat, se termină.
Problema e că efectele nu se termină odată cu el.
Ce este, de fapt, bullying-ul
Bullying-ul nu este o ceartă sau un conflict izolat. Este o dinamică relațională care se construiește în timp și care are la bază un dezechilibru de putere.
Ce îl diferențiază de un conflict obișnuit este pierderea reciprocității. Într-un conflict, ambele persoane au un loc – pot vorbi, pot răspunde, pot influența interacțiunea. În bullying, unul dintre cei implicați nu mai are acest loc. Devine obiectul interacțiunii, nu participantul.
Și, foarte important, începe să simtă asta și în interiorul lui.
După un conflict, copilul poate fi supărat sau frustrat, dar nu își pierde complet sentimentul de valoare. După bullying, apare rușinea. Apare ideea că „e ceva greșit cu mine” -nu doar că „nu a mers situația asta”.
Aceasta e diferența majoră.
Ce învață copilul despre relații
Bullying-ul nu este doar o experiență dureroasă. Este o experiență relațională -și ca orice experiență relațională repetată, lasă o amprentă asupra modului în care persoana înțelege cum funcționează conexiunea cu ceilalți.
Uneori, conexiunea nu este învățată ca fiind un spațiu de siguranță, ci ca un spațiu de poziționare. Nu „suntem împreună”, ci „unde sunt eu față de tine? Mai sus sau mai jos?”
Această logică relațională nu dispare odată cu vârsta. Se rafinează. Devine mai subtilă, mai sofisticată. Dar rădăcina e aceeași.
Cum arată asta la vârsta adultă
Adulții care au trecut prin bullying nu se recunosc întotdeauna în această experiență. Nu pentru că nu au trăit-o, ci pentru că efectele s-au integrat atât de mult în felul lor de a funcționa, încât par normale.
Poate e o hipervigilență în relații -o atenție constantă la semnalele celuilalt, o așteptare a respingerii. Poate e dificultatea de a ocupa spațiu, de a vorbi, de a fi văzut fără să simtă că deranjează. Poate e tendința de a se poziționa, în continuare, ca cel care e mai jos.
Sau, uneori, tocmai invers -o nevoie de control în relații, o dificultate de a fi egal cu celălalt fără să simtă că pierde ceva.
Am vorbit mai pe larg despre această dinamică și despre ce se întâmplă dincolo de aparențe într-un interviu apărut în Libertatea.
Se poate lucra cu asta?
Da. Nu prin a reanaliza la nesfârșit ce s-a întâmplat, ci prin a crea, în prezent, experiențe relaționale diferite.
Ceea ce s-a învățat în relație se poate restructura tot în relație. Psihoterapia oferă exact acel spațiu -unul în care dinamica de putere nu mai este prezentă, în care persoana poate reînvăța cum e să ocupe loc fără să fie amenințată pentru asta.
În loc de concluzie
Dacă ai trecut prin bullying și îți recunoști urmele în felul în care funcționezi astăzi în relații, nu înseamnă că „așa ești” sau că nu se mai poate schimba nimic
Înseamnă că ai răspuns, în mod firesc, la o experiență care a fost cu adevărat dificilă.
Iar ceea ce a fost învățat poate fi, în timp, și transformat.
Dacă vrei să începi acest proces, mă poți contacta aici.